„Îmi amintesc bine de rochia ei. Neagră cu floricele mărunte. Mătuşa mea avea una la fel. O femeie tânără şi frumoasă. Cu doi copii mici. Unul în braţe plângând, altul ţinându-se speriat de poalele rochiei. Femeia se apropie de un ofiţer SS cu o hârtie în mână. Îi explică, cu ochi umflaţi de plâns, că e nemţoaică pursânge. Că se produsese o mare greşeală. Că locul ei nu putea fi printre evreii din tren…”

ladouabufnite

Destinul unui blog

Pentru a citi cartea faceți click pe imagine


http://blogdevineri.wordpress.com/


  • wordpress visitor